FAQ

Realizarile Fondului ONG sunt prezentate in cadrul conferintei - Impartasim, Invatam, Sarbatorim

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile alături de Fundaţia pentru Parteneriat şi Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi organizează Conferința finală a Fondului ONG în România. Realizările programului partea granturilor SEE 2009 - 2014 sunt prezentate pe 30 martie 2017, la Bucureşti.

Obiectivul principal al conferinței este de a face cunoscute realizările și impactul programului, precum și de a sublinia consolidarea relațiilor bilaterale cu statele donatoare - Norvegia, Islanda și Liechtenstein.

Programul conferinței este alcătuit din trei părți, astfel încât participanții să poată avea o imagine detaliată asupra Fondului ONG și a proiectelor finanțate. În prima parte (împărtășim), vor fi furnizate informații cu privire la o gamă largă de proiecte finanțate, într-un mod interactiv și într-un limbaj ușor de înțeles. În a doua parte a conferinței (învățăm) se vor organiza ateliere care vor aborda metodologii specifice puse în aplicare în proiecte finanțate în cadrul Fondului ONG. În partea a treia a evenimentului (sărbătorim), va fi subliniat și definit contextul Granturilor SEE în general și Fondul ONG din România în particular și va fi subliniat impactul programului pentru societatea civilă din România.

Pentru participarea la eveniment, înscrierile se fac prin completarea următorului formular de înscriere: https://goo.gl/AeoAen. Participarea se face doar în limita a celor 60 de locuri disponibile, pe principiul ”primul venit, primul servit”. Pentru o acoperire cât mai largă, putem accepta maxim 2 persoane din cadrul aceleiași organizații.

Pentru persoanele interesate să participe la acest eveniment din afara Bucureștiului, menționăm că FDSC nu va acoperi costuri legate de deplasare.

Video: