FAQ

Voluntari pentru drepturi egale

Website: deschide website (în fereastră nouă)
Proiect realizat de: Asociatia ACCEPT
Nr. contract: RO2013_C5.3_19
Runda de finanțare: 1
Finantare: 31.684,00 EUR
Buget: 37.484,00 EUR
Judet: Bucuresti
Oras: Bucuresti
Descrierea proiectului
In Romania, persoanele LGBT si aliatii lor nu sunt indeajunsi de vizibili in lupta pentru drepturi egale. Asociatiei ACCEPT, cea mai veche organizatie LGBT din Romania, ii lipseau o structura foarte bine dezvoltata si masurile specifice de integrare si formare a persoanelor ce doresc sa se alature cauzei. Acest proiect a aparut din nevoia Asociatiei ACCEPT de a desfasura programe de voluntariat mai bune pentru cei care doresc sa isi aduca aportul in schimbarea situatiei drepturilor LGBT in Romania. Asociatia deja lucra cu voluntari insa acestia erau implicati doar punctual, fara sa existe o strategie de dezvoltare si invatare pentru acestia. Intreg procesul de voluntariat a fost construit impreuna cu voluntarii, acestia avand un cuvant de spus in felul in care a fost planificat si dezvoltat mai apoi departamentul de voluntariat, initiativele, procesul de invatare si modul de lucru. Prin acest proiect organizatia a reusit sa capaciteze aproape de 40 de voluntari care au invatat despre activism LGBT si drepturile omului. Acestia au dezvoltat un sistem de voluntariat bazat pe autonomie si format din 3 initiative, fiecare cu o tematica specifica ce raspunde unei nevoi anume a comunitatii din Bucuresti/Romania: QUEERO - un spatiu online dedicat culturii LGBT, Qspace - organizare evenimente pentru comunitatea LGBT si Rainbow Families - grup de suport pentru parintii si familiile copiilor LGBT. Toate cele 3 initiative au realizat periodic evenimente si au produs continut despre cultura, istorie si drepturile omului pentru emanciparea comunitatii LGBT. Atat asociatia, cat si voluntarii aveau nevoie de structura si de o mai buna abordare a voluntariatului si acest proiect i-a ajutat sa evolueze spre aceasta directie. Existenta unei persoane dedicata coordonarii voluntarilor a ajutat echipa organizatiei sa isi dedice mai mult timp tuturor celor care voiau sa devina voluntari, dar si voluntarilor existenti care aveau nevoie de sprijin si motivatie. Voluntarii s-au bucurat de sprijin continuu din partea angajatilor ACCEPT. Acestia au functionat ca mentori in dezvoltarea voluntarilor. In urma acestui proiect voluntarii cunosc mai bine asociatia, programele acesteia si viziunea asupra activismului. Prin cele 3 initiative, ACCEPT a reusit sa formeze activisti pentru drepturile LGBT si sa cresca gradul de implicare al societatii in initiative LGBT. Prin activitatile realizate in cadrul acestui proiect organizatia a reusit sa informeze aproape 10.000 de persoane din Romania.